duminică, 18 iulie 2010

Dan Diaconescu rechemat la DNA


Patronul OTV, Dan Diaconescu, s-a prezentat, vineri, la sediul DNA, în cazul unei noi acuzaţii de şantaj care i-a fost adusă la cunoştinţă, joi, în dosarul în care mai sunt cercetaţi Doru Pârv şi Mihai Ghezea.

"Este un nou episod din telenovela Dan Diaconescu contra statului român, tot statul român împotriva mea. Este un abuz extraordinar. Disperarea guvernanţilor şi a celor aflaţi la putere este una de toată isprava", a declarat Diaconescu, vineri dimineaţa, înainte de audieri.

Potrivit patronului OTV, procurorii DNA urmăresc redeschiderea unui dosar din timpul regimului Emil Constantinescu. "Vor să mai deschidă şi un dosar făcut de regimul Constantinescu, primul dosar de atentat la siguranţa naţională pe vremea Ronei Hartner şi a acelor dezvăluiri", a spus Diaconescu.

"În general, toate aşa-zisele delicte de opinii ale mele ca ziarist de investigaţii sunt luate la rând. În general, când OTV a vorbit despre primari corupţi sau oameni de afaceri sau demnitari, toate sunt revizuite, prin gesturi istorice, de doamna procuror a Republicii, Laura Codruţa Kovesi. Toate aceste dosare sunt scoase din mormânt şi întoarse împotriva mea, în încercarea disperată de a bloca candidatura mea la preşedinţie", a completat Diaconescu.

Cât despre identitatea celor care doresc redeschiderea acestui dosar, Diaconescu susţine că sunt "cei care nu vor să lase puterea din mână în mâinile cetăţenilor". "Sunt mai mulţi, toată clica care a condus România în ultima vreme. Motivul este simplu, şi anume să nu venim la putere, noi, cei care putem face un paradis, la propriu şi la figurat, în România, un paradis fiscal", a explicat Diaconescu.

"Părinţii mă încurajează. Pentru prima oară nu-mi mai spun să vând OTV-ul. Toată lumea ne încuraja să plecăm din ţară, acum vor să stăm", a încheiat patronul otevist.

Niciun comentariu: