vineri, 6 august 2010

LEGEA COJOCARU

Proiect de lege privind despăgubirea cetăţenilor României, pentru capitalul trecut, prin Legea 15/1990, din proprietatea lor comună în proprietatea statului român
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Art. 1. În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finanţelor Publice, efectuează o emisiune de obligaţiuni prin care se angajează să restituie cetăţenilor României capitalul trecut în patrimoniul societăţilor comerciale şi regiilor autonome create prin aplicarea prevederilor Legii 15/1990.
Art. 2. Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 1.000 (una mie) euro.
Art. 3. Fiecare cetăţean major al României este îndreptăţit să primească un număr de 20 obligaţiuni, fiecare obligaţiune având o valoare nominală de 1.000 euro, respectiv un total de 20.000 euro.
Art. 4. Termenul limită de răscumpărare a obligaţiunilor emise în baza prevederilor prezentei legi este de 10 de ani de la data emiterii lor.
Art. 5. Obligaţiunile emise în baza prezentei legi nu pot fi înstrăinate. Ele pot fi lăsate moştenire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 6. Dobânda la obligaţiunile ce fac obiectul prezentei legi este de 0,5 % pe an şi se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sunt emise obligaţiunile, urmând să fi plătită odată cu răscumpărarea obligaţiunilor.
Art. 7. Răscumpărarea obligaţiunilor şi plata dobânzilor aferente se fac din Fondul Naţional pentru Despăgubiri şi Investiţii care are ca surse:
a)     sumele încasate de statul român din vânzarea acţiunilor şi activelor aflate în proprietatea sa;
b)    dividendele şi profiturile încasate de statul român pentru capitalurile aflate în proprietatea sa;
c)      impozitul progresiv pe avere;
d)     impozitul pe averile dobândite în mod illicit;
e)      alte surse stabilite prin lege.
Art. 8. Fondul National pentru Despăgubiri şi Investiţii se constitutie prin hotărâre de Guvern emisă în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 9. În termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul prezintă Parlamentului proiectul legii privind impozitul progresiv pe avere şi proiectul legii privind controlul averilor.
Art. 10. Obligaţiunile emise în baza prezentei legi vor fi răscumpărate începând cu anul următor emiterii lor, prin concursuri de proiecte, sumele băneşti corespunzătoare fiind utilizate pentru finanţarea de proiecte de investiţii propuse de persoanele fizice autorizate şi de societăţile comerciale care îi vor avea ca acţionari sau asociaţi pe deţinătorii de obligaţiuni.
Art. 11. Metodologia privind obligaţiunile emise în baza prezentei legi se stabileşte prin hotărâre de Guvern emisă în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, printr-o metodologie similară cu cele utilizate pentru finanţările nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.
Art. 12 – Împiedicarea aplicării prezentei legi constituie infracţiune iar persoana fizică responsabilă se sancţionează cu amendă penală în cuantum de 100 000  lei.

Niciun comentariu: