Realizatorul TV Dan Diaconescu a declarat, vineri, la ieşirea din arest, că va intra în politică, înfiinţând un partid care se va chema, probabil, “Partidul Poporului Român” şi că va candida la preşedinţie, după ce a stat patru zile în arest preventiv şi este cercetat pentru şantaj.
“Dacă ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost posibil, îmi închipui că i se poate întâmpla oricui”, a spus Diaconescu, făcând referire la arestarea sa, în urma solicitării procurorilor DNA, care îl anchetează pentru şantaj.
Patronul OTV a spus, din nou, că este hotărât să candideze la funcţia de preşedinte al României.
“A fost o arestare politică, până una alta am interdicţie de a vorbi pe anumite teme şi de asta nu vă pot spune absolut tot, dar vă veţi convinge că a fost un prizonierat politic”, a completat Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu a fost eliberat, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis recursul declarat împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 1, prin care a fost arestat pentru 29 de zile, în timp ce colaboratorul OTV Doru Pârv rămâne în arest, contestaţia sa fiind respinsă, iar decizia e definitivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu